joi, 28 ianuarie 2010
Mercedes Carlsson C25
Pe baza lui Mercedes SL65 AMG Black Series, cei de la Carlsson ne vor arăta un supercar denumit C25 şi când spunem un supercar, chiar ne gândim la unul singur.
Mercedes SL65 AMG Black Series este un model exclusivist, rapid şi menit distracţie pe circuit. Dar cei de la Carlsson se gândesc, ca pe baza modelului mai sus amintit, să facă un model mai rapid, mai exclusivist şi mai menit distracţiei pe circuit.
Momentan ne sunt prezentate doar schiţele, dar, după cum vedem, viitorul prototip are o siluetă mult mai atent lucrată, cu forme curbate mai bine definite şi muchii mai radicale, plus prize uriaşe şi LED-uri. La o primă vedere pare un rival făcut pe comandă pentru Aston Martin One-77. Trebuie să recunoaştem că acest proiect, dacă se va întruchipa în forma din schiţe, va atrage foarte multe blitzuri la Geneva, acolo unde va fi prezentat.
Cea mai spectaculoasă caracteristică se anunţă însă puterea, C25 urmând să ofere 753 CP şi 1150 Nm! Uzina de forţă va fi motorul de 6.0 litri twin-turbo V12. Încurajaţi de aceste specificaţii, cei de la Carlsson susţin că acest supercar custom poate atinge 100 km/h în 3,7 secunde şi o viteză maximă de 350 km/h.
Pentru a îi asigura exclusivitatea, cei de la Carlsson au anunţat că se va vinde un singur exemplar în fiecare ţară şi că doar 25 de unităţi vor fi produse. Nu se specifică în ce ţări va fi oferit, dar probabil se va merge pe principiul primul sosit, primul servit, sau cine dă mai mult. Asta pentru că preţul nu a fost comunicat încă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu